Deep vein thrombosis (DVT) in pregnancy: Frequently asked questions

Tromboza venoasă profundă (TVP) în timpul sarcinii: Întrebări frecvente

Cum se pune diagnosticul?

Diagnosticul se pune la programarea inițială cu moașa, pe parcursul sarcinii și după nașterea copilului. Vei fi evaluată în funcție de riscul pe care îl ai de a dezvolta tromboembolism venos (TEV). Toate femeile vor fi sfătuite să se hidrateze și să se mențină active în timpul sarcinii, travaliului și nașterii. Femeile care fac parte din grupurile cu o probabilitate medie sau mare de a dezvolta TEV pot primi recomandări suplimentare pentru îngrijire. Intervențiile chirurgicaleîn timpul travaliului sau al nașterii, ca de exemplu nașterea vaginală asistată sau nașterea prin cezariană, cresc șansele de apariție a TEV.

Ce înseamnă acest lucru?

Pentru mine

Pentru femeile care au o probabilitate mai mare de a dezvolta TEV în timpul sarcinii se recomandă administrarea unui medicament în timpul sarcinii și în perioada postnatală, pentru a reduce această probabilitate. Medicația constă într-o injecție care se face zilnic cu un medicament de subțiere a sângelui (heparină cu greutate moleculară mică), injecție pe care vei învăța cum să ți-o administrezi singură. Dacă dorești, partenerul tău sau un membru al familiei poate fi învățat cum să-ți administreze injecția. În plus, este posibil să primești ciorapi de compresie, pe care să îi porți atunci când ești internată în spital.

Pentru copilul meu

Injecțiile cu heparină cu greutate moleculară mică nu traversează placenta astfel încât bebelușul tău nu va fi afectat de utilizarea lor.

La ce simptome și semne ar trebui să fiu atentă?

Dacă apar umflături sau dureri la nivelul picioarelor, dureri în piept sau dificultăți de respirație trebuie să te prezinți la maternitate pentru o examinare cât mai repede posibil.

Cum sunt afectate optiunile mele de naștere ?

Dacă în timpul sarcinii primești o doză preventivă de heparină cu greutate moleculară mică, trebuie să existe o fereastră de 12 ore între ultima injecție și administrarea unei epidurale (pentru ameliorarea durerii). Așadar, dacă începe travaliul sau s-a rupt apa și trebuie să primești o doză de medicament, avem rugămintea ca înainte să vorbești cu moașa sau cu obstetricianul tău.

Cum afectează îngrijirea după naștere?

Pentru femeile care au o probabilitate mai mare de a dezvolta TEV se  recomandă să facă injecții cu greutate moleculară mică timp de zece zile sau șase săptămâni, după nașterea copilului.

Care este impactul pentru sarcinile viitoare? Cum pot reduce riscul ca această afecțiune să reapară?

În funcție de cauzele pentru care există o predispoziție crescută la TVP, acestea sunt susceptibile să apară în orice sarcină viitoare.

Unde pot afla mai multe informații despre această afecțiune?

Reducing the risk of venous thrombosis in pregnancy and after birth