Sarcina crește riscul de a dezvolta tromboză venoasă profundă (TVP), riscul cel mai mare fiind după ce ai născut. Cu toate acestea, TVP poate apărea în orice moment în timpul sarcinii, inclusiv în primele trei luni de sarcină.
Semne/simptome
Durere/sensibilitate la nivelul piciorului în spatele genunchiului sau la nivelul gambei.
Senzație de căldură în zona afectată sau o înroșire a pielii.
Umflarea zonei afectate.
O embolie pulmonară poate provoca dificultăți de respirație și dureri în piept, care apar brusc și se agravează atunci când respiri adânc, tușești sau când miști pieptul.
Dacă prezinți oricare dintre aceste simptome, ar trebui să vorbești imediat cu un specialist în domeniul sănătății sau să te prezinți la serviciul local de urgențe.
Tratament
Aceste afecțiuni sunt grave și necesită tratament de urgență în spital, cu medicamente care împiedică cheagul să se mărească, să se desprindă și să se deplaseze în altă parte a corpului.
Mentine-ți mobilitatea și efectuează rotiri regulate ale gleznelor.
Poartă ciorapi de compresie dacă moașa sau medicul tău ți-au recomandat acest lucru.
Ia în considerare posibilitatea de a face plimbări scurte atunci când te simți în stare.
Să fii mereu bine hidratată.
Evită să stai jos sau să te întinzi pentru perioade lungi de timp, de exemplu, în mașină sau în tren.
Personalul utilizează un sistem de evaluare a riscului de tromboembolism venos, la programarea ta, pentru a determina riscul pe care îl ai în timpul sarcinii. Citește link-urile aferente, pentru a afla ce afecțiuni pot crește riscul de TVP în timpul sarcinii.